Un om a murit subit. Deodată L-a văzut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiză în mână şi spunându-i…
– Fiul meu, e timpul să mergem…
Omul L-a întrebat pe Dumnezeu:
– De ce aşa curând? Aveam atâtea planuri…
– Îmi pare rău, fiule… dar acum este momentul plecării tale.
– Dar ce ai în valiză?
– Ceea ce ţi-a aparţinut.
- Ce mi-a aparţinut? Vrei să spui lucrurile mele, hainele, banii?
– Îmi pare rău, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ţi-au aparţinut niciodată.
Aparţineau pământului.
– Atunci sunt amintirile mele?
– Îmi pare rău, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineanu timpului.
– Atunci talentele mele?
– Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ţi-au aparţinut. Aparţineau circumstanţelor.
– Atunci prietenii mei, Membrii familiei mele?
– Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ţi-au aparţinut. Aparţineau drumului tău prin viaţă.
– Dar soţia şi copiii mei?
– Îmi pare rău fiule, ei nu-ţi aparţineau. Aparţineau inimii tale.
– Atunci trupul meu?
– Nici acesta nu ţi-a aparţinut niciodată. Aparţinea ţărânei.
– Atunci e sufletul meu?
– Îmi pare rău, fiule, dar sufletul nu ţi-a aparţinut. Sufletul tău îmi aparţinea Mie.
Atunci omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu şi o deschise. Era goală. Cu o lacrimă de dezamăgire Omul îl intrebă pe Dumnezeu:
– Nu am avut niciodată nimic?
– Ba da, fiule. Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai şi numai ale tale…
Viaţa este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Bucură-te în totalitate de el. Şi nimic din ceea ce crezi că-ţi aparţine să nu te oprească să faci asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu