Totalul afișărilor de pagină

Suntem ca niste frunze in vant. Noi, oamenii. Picam toti la un moment dat pe un sol tare si rece. Pe pamant ajungem toti. E o diferenta insa. Unii se tin mai bine de crengile copacului. Altii renunta din prima. Altii abia asteapta sa cada ca sa termine odata. Toti condamna vantul ca a fost prea puternic si violent, dar nu stiau toti ca el asa este?
De ce vocifereaza si nu se bucura de clipele in care sunt frunze?
Un vant care stie unde te duce daca esti suficient de matur ca a nu i te impotrivesti prea tare.Daca nu te zbati, daca nu tipi, daca nu urli, daca il mirosi si il adulmeci, daca te faci mic si te lasi pe aripile lui si inchizi ochii si asculti ceea ce vrea sa-ti spuna, ai toate sansele sa ajungi inapoi pe pamant. Poate ca atunci cand deschizi ochii o sa te trezesti intr-un loc mai frumos si mai minunat decat cel din care ai plecat.
Asa se intampla de fiecare data cand viitorul mi se intoarce la 360 de grade fara ca eu sa vreau sa scad sau sa adaug un grad. Asa se intampla cand vreun eveniment ma face sa ma doara revendicarea capitolelor din viata mea si ma vad nevoit sa batatoresc drumul pentru altele pe care momentan nu mi le doresc. Atunci mi-ar placea sa fiu din nou copil sa vina cineva sa-mi ia de pe umeri greutatea propriilor decizii. Uneori, e tare greu sa fii om.Oare inchisul ochilor si cazutul in genunchi sau in picioare nu sunt gesturi de resemnare? Oare gresesc ca vreau sa fiu ultima frunza care atinge un pamant? Oare nu am dreptul sa ma vait in timp ce ma tin cu dintii de craca mea de copac si nu vreau in ruptul capului sa-i dau drumul? Oare nu stie cat de mult o sa ma doara sa nu ma stiu agatata de nimic? Copacul stie, dar cu toate astea, la un moment dat o sa ma tranteasca la pamant. Multe lucruri care nu ma lasa nici acum sa respir, dar pe care a trebuit sa le inchei... am inchis capitole de ani doar in cateva secunde ...

joi, 31 mai 2012

TE IUBESC SUFLET DRAG,DE MII DE ORI !





Mă uit in ochii ei pătrunși de un război de gânduri
Si adânc cuprins de o emoție de sticla colorata,
Încerc sa ii zăresc  trăirea printre rânduri,
Să-mi regăsesc iubirea de-altă dată…
.
Mă uit in ochii ei dorind c-un dor ce doare s-o citesc,
Dar i-am uitat trecând prin viață alfabetul argintiu,
Şi fără ea nu știu de mor ori de trăiesc
Sau de mai e in mine ceva viu
.
Mă uit in ochii ei ce nasc cristale incolore
Si-n suflet mi se-așterne o tainica tăcere
Am rătăcit in gânduri căutând după iubire
Am alergat nebun după himere…



Spunem adesea ca avem destul timp in viata  sa iubim, sa zambim,sa avem credinta.Acum suntem prea ocupati.Acum n-ai timp, maine plangi ca pleci.Timpul ce-l credeai infinit s-a sfarsit fara sa dea de veste. Cat de mult blestem in ceasurile acestea.Iti spun cum trece viata dar nu cand se opreste…
 Ma intreb uneori cum ar fi daca nu ar exista ceasuri… sa nu mai fie timp, sau sa nu stim noi de el .  Desigur eu as fi fara loc de munca, dar asta nu ar fi   atat de grav.Sigur as gasi altceva de facut…
Printre suruburi, piulite si rotite… ma intreb daca mai are rost sa ma ocup de ceasuri… Oamenii probabil nu le vor intelege niciodata menirea…
Tic-tac.. Tic-tac… Tic-tac…
Gata! Inca unul reparat!




solo_tu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu