" poze de suflet cu sotia mea "

'Numai în mâna cititorului, cartea se va deschide ca o floare!''

Cuvinte-ti sunt mereu pe masura asteptarilor mele . Iubesc si sunt iubita mai mult ca niciodata , iar tu...esti singurul care vede atat de profund fericirea noastra. 

Vreau sa stii ca cine te-a trimis a facut-o pentru fercirea mea !

Nu stiu cine te-a trimis sa-ti infingi radacina in launtrul meu, nu stiu cum ti-au crescut ramurile atat de repede incat m-ai invaluit cu tot ce imi apartine. Stiu doar ca visele mele au stat la panda si te-au asteptat, visele mele se vroiau implinite..Aveam nevoie de realitatea pierduta candva, regasita si simtita mai profund ca niciodata. 

           Am sa te impodobesc in cele mai frumoase trairi , iar apoi voi culege versuri de pe trupul tau, trup ce invaluie un suflet atat de nemarginit. Inima mea  cu bataile ei iti aplauda existenta pentru ca imi era dor sa traiesc si tu mi-ai readus la viata tot ce in mine era fara vlaga.

          Traiesc ca sa-ti fur toate clipele, sa ma fac vinovata de orice simtire de-a ta, sa te videz de orice sentiment, sa-mi insusesc toata fiinta ta. Iti sunt , sa mi te dai cu totul, pana la ultima rasuflare, sa ma invelesc cu rasul tau caruia as vrea sa-i aud ecoul. 

          Ploua pe pleoapele mele cu fericire , si intre noi ninge cu fluturi ce zboara bezmetic.

          In fiecare minut al existentei mele ma abandonez pentru tine si vreau sa ne pierdem, eu pentru tine si tu...Tu pentru totdeauna doar  pentru mine. 

      

 De multe ori privirile ne transmit simtiri care fac cat o infinitate de cuvinte. De multe ori ochii ne transmit soaptele ce nu au cunoscut rostire decat prin atingerea a doua priviri.

              Privirile pot fredona melodii...Privirile te ajuta sa visezi, te ajuta sa imbratisezi atunci cand bratele-ti sunt infranate de puritatea emotiilor, te ajuta sa vorbesti atunci cand gura iti este amutita.

              O simpla privire iti poate face sufletul sa planga cu lacrimile fericirii.

Ma scurg incet intr-o liniste pe care o asteptam de ceva timp . Sufletul meu respira usurat pentru ca a primit acel ceva ce m-a facut sa cred ca existenta mea are un scop. Fara mine nu se poate, altfel nu ma nasteam, fara mine nu ai putea nici tu. Existenta ta in viata mea, m-a facut sa cred ca pot fi si intr-o culoare vie , nu doar intr-un doliu nesfarsit al clipelor dureroase. Zambete fericite, clipe linistite si-un noian de dorinte ce-si asteapta implinirea. Nu exista multumire suficienta pentru faptul ca existi , iar eu fac parte din intregul vietii tale.

              Te-as putea descrie in sute si mii de forme, dar as dezlusii prea mult din misterul vietii mele.

 Traiesc o viata in alb si negru mergand de mult pe un drum crescut sub talpi. Clipele-mi sunt in nuante de gri pentru ca nu-mi pot permite culori atata vreme cat supravietuiesc intr-un prezent fad. Nascuta din pacat, imi vand existenta pentru clipitul unei soapte. Vand ramasite de zambete sterse, valabile ieri, vand promisiuni desarte, vand vise ce se odihnesc in pace!
         Imi vand existenta pentru o clipa in care ma voi intinde pe-o pajiste cu flori, voi privi cerul si am sa uit ca am existat vreodata. Imi vand existenta telurica, rastignita in lacrimi, aruncate peste zambete,pentru a ma regasi in  ruinele din mine....Vand existenta, pe-un buchet de clipe nenascute...Vand amintiri din esenta pura, unele deja uitate..Vand lacrimi inca nesterse si ochi ce primesc in intuneric...Vand rani al caror glas nu a fost niciodata auzit...Vand existenta, crucificata in amarul slabiciunii.
       Vand existenta, pe bacnote de zambete fericite, cu care sa-mi cumpar un loc in cimitirul lacrimilor, iar ramasitele ramase sa le dau pe un mormant in coltul uitarii !

Port in mine ganduri, cuvinte si regrete...Toate fara sens, toate fara culoare. Nu vreau sa ma plang, si postez acum ca am chef sa scriu numai prostii. De azi nu imi mai pasa, de azi nu mai iubesc. Am fost inconjurata in prea multa dezamagire, in prea mult regret ca persoanele ce-mi ocupau sufletul, cu sau fara voia mea, nu au stiut sa ma priveasca si dincolo de zambet. Se spune ca un suflet este asemeni unei carti deschise...Din pacate filele sufletului meu sunt ruginite de timp, de durere, de dezamagirea in care am fost aruncata intr-un mod grotesc.
   Am rupt bucati din mine si m-am imprastiat voua. Acum stau si ma intreb, cine ma poate invata sa ma reintregesc? Cine imi poate spune cum ma pot aduce inapoi, dar fara voi?
    Cuvintele-mi amare imi cutremura intreaga fiinta, ma doare cand scriu, ma ranesc propriile-mi cuvinte..Deschid in mine rani adanci, din care nu curge sange, curg doar lacrimile nevazute de ochii orbi ai sufletelor moarte. In fiecare litera incerc sa ingrop cate un pic din nelinistea ce ma face sa vad totul negru si fad, dar pana nu invat sa trec prin foc nu voi sti sa merg pe apa. 

Ai devenit pacatul vietii mele, si, desi doare, ma bucur ca doar prin durere iti voi simti prezenta in mine. Am sa raman aici si am sa adun in palma amintiri pentru maine, si-o sa-mi fie dor de tine, cu vise...

Uneori viata te loveste, atunci cand te astepti mai putin. Te face sa te simtit pe o linie de plutire, si parca de-o data te scapa din maini. Uneori cred ca in lumea asta nu prea am loc, uneori cred ca fericirea mea sunt doar lacrimile. As pleca undeva, fara ca nimeni sa ma vada. As pleca cutreierand lumea in lung si-n lat, dar nu se poate, si stau aici si indur incertitudinea ce mi-o ofera viata. Se invalmasesc in mine senzatia de cadere in gol, bucuria zborului si teama de prabusire. Vreau sa inchid ochii, sa ma ascund in umbrele pleoapelor si sa visez frumos. Dar mai exista vise frumoase? Sau poate, nu mai stiu eu sa visez, asa cum numai stiu sa fac multe, uneori am impresia ca nici de respirat nu mai stiu, si o fac artificial.
   Am o stare aiurea, imi este si greu sa o descriu, literele se incapataneaza sa nu alunece in cuvinte ptr a crea o explicatie logica starii mele. Literele mele nu se mai vor cuvinte, ganduri, doruri...nimic. Pana si ele simt ca s-au scarbit de mine.
   Voi sta sa amestec litere, gasind intrebari si raspunsuri, iar undeva in mine stiu ca ma voi regasi asa cum eram o data. Voi sta sa visez la vesnicia clipei cand totul va fi cum imi doresc. Poate maine va fi mai bine....

Uneori nu pot intelege de ce oamenii in care ai cea mai mare incredere, te tradeaza cel mai usor si te forteaza sa ii alungi ca pe niste caini. Este adevarat ca in viata unui om, vin si pleaca oameni , dar uneori ne lasa un gol in suflet , pe care nu reusim sa il umplem niciodata . Mie una , mi-au lasat multi un gust amar si cu toate astea am avut puterea sa sper si sa visez la o lume mai buna .
Totusi imi este dor, si imi lipsesc prietenii de alta data cu care avem povesti inca nescrise in cartea vietii, la capitolul PRIETENIE.

Urma pasilor tai a ramas inca aici, aici unde numai eu i-am simtit.