luni, 1 octombrie 2012
marți, 7 august 2012
duminică, 17 iunie 2012
Am intalnit oameni si oameni
V-ati intrebat vreodata de ce exista atata rautate in jurul nostru ?
De ce unele persoane apeleaza la rautate doar pe...intru a-si atinge scopul...cum unii pot trece usor peste o prietenie doar pentru a se simtii mai stapani...aceste persoane se afla printre noi...unele deghizate intr-un prieten,altele intr-un coleg care pare sa te inteleaga,iar o parte dintre ele nici nu se obosesc sa-si arate sentimentele false.Toate aceste persoane pot fii descoperite doar fiind privite in ochi deoarece privirea nu minte!!Unora li se citeste rautatea in privire.
Aceste persoane sunt facute pentru a deveni actori;)...toate parerile si asa zisele lor ganduri sunt niste simple " poame " ale imaginatiei,deoarece pentru a ajunge acolo unde si-au propus trebuie sa puna in scena o adevarata piesa de teatru compusa din acte multiple!...pacat ca uneori uita replicile,sau mimica ii tradeaza: pentru ca...sa fim cinstiti,ei trec printr-o lupta interioara deoarece lupta interesul cu egoismul !
Pot spune ca am cunoscut fel si fel de oameni,am avut fel si fel de prieteni...dar am incercat sa ma feresc de persoanele care mi-au fost aproape doar din interes...asa ca nu pot decat sa ve sfatuiesc sa va feriti de persoanele prefacute,care va sunt prietene doar in momentul in care au nevoie de ajutorul vostru!
Sunt convins ca fiecare dintre noi a cunoscut astfel de persoane...dar sa vedem si partea care vine ca o raza de soare in aceast monolog...si anume prietenia adevarata !
Haideti sa dam la o parte rautatile,invidia si egoismul si sa incercam SA FIM DOAR NOI !
Doar noi zi de zi...cu sentimentele,gandurile si trairile care vin din noi !
untr-o zi un om...
Un om a murit subit. Deodată L-a văzut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiză în mână şi spunându-i…
– Fiul meu, e timpul să mergem…
Omul L-a întrebat pe Dumnezeu:
– De ce aşa curând? Aveam atâtea planuri…
– Îmi pare rău, fiule… dar acum este momentul plecării tale.
– Dar ce ai în valiză?
– Ceea ce ţi-a aparţinut.
- Ce mi-a aparţinut? Vrei să spui lucrurile mele, hainele, banii?
– Îmi pare rău, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ţi-au aparţinut niciodată.
Aparţineau pământului.
– Atunci sunt amintirile mele?
– Îmi pare rău, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineanu timpului.
– Atunci talentele mele?
– Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ţi-au aparţinut. Aparţineau circumstanţelor.
– Atunci prietenii mei, Membrii familiei mele?
– Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ţi-au aparţinut. Aparţineau drumului tău prin viaţă.
– Dar soţia şi copiii mei?
– Îmi pare rău fiule, ei nu-ţi aparţineau. Aparţineau inimii tale.
– Atunci trupul meu?
– Nici acesta nu ţi-a aparţinut niciodată. Aparţinea ţărânei.
– Atunci e sufletul meu?
– Îmi pare rău, fiule, dar sufletul nu ţi-a aparţinut. Sufletul tău îmi aparţinea Mie.
Atunci omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu şi o deschise. Era goală. Cu o lacrimă de dezamăgire Omul îl intrebă pe Dumnezeu:
– Nu am avut niciodată nimic?
– Ba da, fiule. Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai şi numai ale tale…
Viaţa este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Bucură-te în totalitate de el. Şi nimic din ceea ce crezi că-ţi aparţine să nu te oprească să faci asta.
joi, 31 mai 2012
TE IUBESC SUFLET DRAG,DE MII DE ORI !
Mă uit in ochii ei pătrunși de un război de gânduri
Si adânc cuprins de o emoție de sticla colorata,
Încerc sa ii zăresc trăirea printre rânduri,
Să-mi regăsesc iubirea de-altă dată…
.
Mă uit in ochii ei dorind c-un dor ce doare s-o citesc,
Dar i-am uitat trecând prin viață alfabetul argintiu,
Şi fără ea nu știu de mor ori de trăiesc
Sau de mai e in mine ceva viu
.
Mă uit in ochii ei ce nasc cristale incolore
Si-n suflet mi se-așterne o tainica tăcere
Am rătăcit in gânduri căutând după iubire
Am alergat nebun după himere…
Spunem adesea ca avem destul timp in viata sa iubim, sa zambim,sa avem credinta.Acum suntem prea ocupati.Acum n-ai timp, maine plangi ca pleci.Timpul ce-l credeai infinit s-a sfarsit fara sa dea de veste. Cat de mult blestem in ceasurile acestea.Iti spun cum trece viata dar nu cand se opreste…
Ma intreb uneori cum ar fi daca nu ar exista ceasuri… sa nu mai fie timp, sau sa nu stim noi de el . Desigur eu as fi fara loc de munca, dar asta nu ar fi atat de grav.Sigur as gasi altceva de facut…
Printre suruburi, piulite si rotite… ma intreb daca mai are rost sa ma ocup de ceasuri… Oamenii probabil nu le vor intelege niciodata menirea…
Tic-tac.. Tic-tac… Tic-tac…
Gata! Inca unul reparat!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)