" Asa suntem noi : TRISTI "
Aşa suntem noi,avem tristeţea în noi şi de ea nu scăpăm niciodată
cum zicea Cioran : Nefericirea este starea poetică prin excelenţă.
Si degeaba încercăm să înţelegem căci cu cât încerci să te aprofundezi cu atât te încurci mai tare…
Simplitatea ce ne înconjoară ne minte şi ne face dependenţi de banalitate…
putem privi mai departe, putem trece hotarele fără a cere ajutorul nimănui…
trebuie doar să simţi fiecare secundă, fiecare mişcare , fiecare trecut şi prezent.
Orice secundă de singurătate îmi aminteşte că tristeţea e în mine mereu !
Dacă spiritele ar vorbi… dacă cerul nu ar fi atat de trist şi dacă el ar fi aproape.
Dacă ele ar îmbogăţi atunci aş fi cel mai bogat.
Dacă ele ne-ar strivi atunci aş fi cel mai mort.
Întotdeuna mi-am dorit să fiu un înger... cât sunt de fericiţi ei că pot zbura… !
Dar oare ei au aceeaşi tristeţe în sânge şi nu pot scăpa de ea ?
Si degeaba încercăm să înţelegem căci cu cât incerci să te aprofundezi cu atat te încurci mai tare.
" Ploua...in sufletul meu... "
Plouă e frig şi urât.Incerc să mă încălzesc de geamul rece…
Închid ochii... îmi simt rasuflarea grea şi încet mă încălzesc. Mă simt acum într-o siguranţă nelămurită şi des trecută cu vederea...
Revin,incet,alunec,fac pauză...
Îmi lipesc palmele de geam,încerc să ascult ploaia,incerc să înţeleg...
Tremură visele şi amintirile, dorinţele şi aşteptările…
Tremură sufletul în perioade gotice…
Venirile şi plecările nevăzute a acestor stări şi cuvintele drept dorinţe trecute.Aş putea scrie o poezie la moment dar aş crede în certitudinea căderii dorinţei pentru tine.
Du-mă în mister şi trezeşte-mă doar în fableţi frumoase cu miros de scortişoară şi îngeri cu aripi mov de o frumuseţe fără exces...
Lasă-mă să ignor ce vreau, să cred în acel mister şi în cazul plin de sens pentru noi şi neînţeles pentru ei…
Ce-ar fi să găsesc acea cale despre care unii nici nu ştiu…să fiu o fiară pentru ei şi un fluture metamorfizat pentru cei puţini…ce-ar fi dacă spiritul ar uita definitiv materia?!
Vă rog să îmi iertaţi amprentele care nu au putut să vă aducă existenţa în viaţa mea, care au ignorat existenţa voastră în imaginaţia mea.
Aud cum cad picaturi de ploaie pe fereastra mea…oare plânge timpul? Sau vrea să şteargă perfecţiunea ta?
Oare plâng eu fără să cadă lacrimi pe tristeţea mea ?
Închid ochii, aerul din jur nu seamănă cu acel de afară, simt un fior ce trece prin corp…aş striga spre ajutor…dar oare de ce aş face-o ? Imi pierd fiinţa de un simplu corp şi descopăr noi orizonturi…
În culori generale şi caractere mov iubesc enorm tot ... iubesc vagabonzii ce dorm sub pod şi arta fină ce doarme doar în muzee şi ascunde suflete grele…
căci doar prin asta înţeleg ce înţelegeţi voi şi ce nu ar vrea ei să înţelegem noi.Definiţia sensului şi a existenţei terestre se pot da din perspective personale şi interese ce distrug sau chiar nici nu există în vocabularul contrazicerilor interioare plate fără vibraţii uneori şi cu agresivitate deseori,
simplu,glumeţ şi intersect !
Sunt doar creativităţi personale pentru ca sunt singur si departe de tine.Afară continuă să plouă …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu